Archive for the PA Cercul Category

Duelul

Posted in PA Cercul on 01/08/2009 by Cercul

Fusese un om, fusese toti oamenii. Luptase o data, luptase de mii de ori, in toate bataliile pamantului; in furtunile de sulite din Cartagina sau Hastings, in caleidoscoapele de litere din O mie si una de nopti sau Ulise, ori in lungi diatribe nocturne, jucate in chineza, sanscrita si toate limbile universului, in vreun teatru din Moscova sau la Speaker’s Corner, ori, poate, in fata vreunei iubite sau iubit, intr-un ceas calduros in Persepolis acum trei mii de ani sau inghetat din Thule alaltaieri. Fusese invingator, fusese invins. Murise de milioane de ori si se nascuse tot de-atatea si inca o data.

Azi imi iesise in cale din nou, ca in infinitele noastre dueluri atemporale si aspatiale. Imi simteam moartea in varful spadei lui, asa cum, sunt sigur, si el si-o intuia pe a sa in privirea mea. Eram el, amandoi, eram eu. Luptam singur, impreuna, intr-un vers care se repeta la nesfarsit, in paginile unei carti circulare din biblioteca universala.

Procesul (un cosmar)

Posted in PA Cercul on 01/08/2009 by Cercul

K astepta cuminte, de vreo cinci ani, pe scaunul cel mic asezat in dreapta usii pe care scria “Procuror”. Vizavi, corpul greu al paznicului labartase scaunul pe care acesta era asezat, iar ceafa-i uda trasase distinct un semn pe perete. K observase de mult pistolul acestuia, dar nu indraznise sa intrebe despre rostul instrumentului. De cine sa te aperi? Acesta este un tribunal, gandea K, unde oamenii vin nevinovati. Pot pleca raufacatori, e drept, dar nu te aperi de cine pleaca, nu?
Treptat, intre cei doi intervenise o oarecare apropiere, incurajata de faptul ca tanarul K nu-l vazuse niciodata pe procuror, acesta fiind mereu prea ocupat sa-l primeasca. Intr-o zi insa, nu se mai putu abtine si intreba:
– De cand stau aici, n-ai folosit deloc arma. De ce-o porti?
Cerberul il privise trist. In ochii lui, K citi toate conversatiile lor viitoare, iremediabil suprimate. Pistolul latra de doua ori, dupa care paznicul se ridica de pe scaun si, scotand capul pe usa, spuse incet: Urmatorul!

Amurgul zeului

Posted in PA Cercul on 01/08/2009 by Cercul

In dimineata aceea, vantul soptea presimtiri, dar pelerinii veniti sa-l asculte nu aveau urechi decat pentru versurile Lui. Le vorbea cocotat pe un mic promontoriu si, ca intotdeauna, din spatele unui patrafir bogat, ascunzand-si chipul, fara indoiala prea stralucitor pentru ochii pacatosilor. Stihurile lui aveau ecouri evanghelice, iar vocea ii venea parca din alt veac. Profetiile erau, fara indoiala, dictate direct de Dumnezeu.

Deodata, o pala de vant umfla odajdia, dezvaluind ceea ce nimeni nu cutezase a crede: profetiile erau mincinoase, pentru ca vocea care le rostea venea dintr-o cutie patrata, printr-un ac ce zgaria un disc invartindu-se. Poetul era, de fapt, un individ maruntel, cu ochi acoperiti de sticle intunecate. Cumplitul sau secret acum descoperit, incerca sa mai creeze o ultima iluzie, ciripind cu voce nedemna: “Pacatul vostru de moarte va impiedica sa-mi vedeti chipul adevarat!”. Multimea se opri pentru o secunda, apoi lua cu asalt micul atelier de versuri calpe.

Ouroboros

Posted in PA Cercul on 21/05/2009 by Cercul

…pana spre dimineata, cand razele soarelui vor preface intunericul in fum si voi adormi singur, cu gandul ca minunea se va repeta in urmatoarea noapte. Ea va veni, tiptil, ascunsa la inceput dupa varful lunii si, de-acolo, de sus, mai intai imi va bate in geam cu bagheta argintie, apoi va cobori gratioasa, din stea in stea, pana pe marginea ferestei de unde eu, bolnav de parfumul noptilor de iunie, o voi ridica usor si o voi primi in viata mea, in camera si patul meu. Si acolo, sub plapuma de vise, ca doi copii, ne vom privi in ochi si ne vom tine in brate, in timp ce noaptea va sta si ea langa noi…

Greata

Posted in PA Cercul on 21/05/2009 by Cercul

Atunci probabil simtise din plin senzatia aia de papagal ud, ademenit cu false graunte intr-o mana hrapareata care-l obligase apoi sa vorbeasca obscen din spatele gratiilor. Ar fi spus atat de multe, ar fi zburat atat de departe. Sau n-ar fi spus nimic si n-ar fi zburat niciunde, daca n-ar fi vrut. In colivie insa era dependent de ei, altfel ar fi murit de foame; trebuia sa cante, sa danseze si sa para fericit, desi cu fiecare bob primit se simtea si mai strivit, si mai umilit, si mai papagal.