Procesul (un cosmar)

K astepta cuminte, de vreo cinci ani, pe scaunul cel mic asezat in dreapta usii pe care scria “Procuror”. Vizavi, corpul greu al paznicului labartase scaunul pe care acesta era asezat, iar ceafa-i uda trasase distinct un semn pe perete. K observase de mult pistolul acestuia, dar nu indraznise sa intrebe despre rostul instrumentului. De cine sa te aperi? Acesta este un tribunal, gandea K, unde oamenii vin nevinovati. Pot pleca raufacatori, e drept, dar nu te aperi de cine pleaca, nu?
Treptat, intre cei doi intervenise o oarecare apropiere, incurajata de faptul ca tanarul K nu-l vazuse niciodata pe procuror, acesta fiind mereu prea ocupat sa-l primeasca. Intr-o zi insa, nu se mai putu abtine si intreba:
– De cand stau aici, n-ai folosit deloc arma. De ce-o porti?
Cerberul il privise trist. In ochii lui, K citi toate conversatiile lor viitoare, iremediabil suprimate. Pistolul latra de doua ori, dupa care paznicul se ridica de pe scaun si, scotand capul pe usa, spuse incet: Urmatorul!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: