Amurgul zeului

In dimineata aceea, vantul soptea presimtiri, dar pelerinii veniti sa-l asculte nu aveau urechi decat pentru versurile Lui. Le vorbea cocotat pe un mic promontoriu si, ca intotdeauna, din spatele unui patrafir bogat, ascunzand-si chipul, fara indoiala prea stralucitor pentru ochii pacatosilor. Stihurile lui aveau ecouri evanghelice, iar vocea ii venea parca din alt veac. Profetiile erau, fara indoiala, dictate direct de Dumnezeu.

Deodata, o pala de vant umfla odajdia, dezvaluind ceea ce nimeni nu cutezase a crede: profetiile erau mincinoase, pentru ca vocea care le rostea venea dintr-o cutie patrata, printr-un ac ce zgaria un disc invartindu-se. Poetul era, de fapt, un individ maruntel, cu ochi acoperiti de sticle intunecate. Cumplitul sau secret acum descoperit, incerca sa mai creeze o ultima iluzie, ciripind cu voce nedemna: “Pacatul vostru de moarte va impiedica sa-mi vedeti chipul adevarat!”. Multimea se opri pentru o secunda, apoi lua cu asalt micul atelier de versuri calpe.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: