PA-ul de export

Dragii mei,

 Odată cu ideea ieşirii PA-ului din Pahico în lumea largă m-am confruntat cu două probleme.

Prima.

O carte de PA-uri arată cam ca o carte de poezii (poeme, dacă vreţi să sune mai bine şi, poate, mai adecvat – cu condiţia să nu luăm din DEX definiţiile „Specie a poeziei epice, de întindere relativ mare”, sau „Creaţie literară de proporţii mari, de obicei în versuri, cu caracter epic, având conţinut bogat în evenimente”, ci să preferăm alta: „Creaţie literară în proză caracterizată prin lirism, ritm şi limbaj metaforic”.)

De exemplu, la corp 14, cu 50-56 de semne pe rând, un PA se întinde în mod normal pe 9-10 rânduri (din cele aproximativ 40-42 câte ar fi pe o pagină). Rezultă doar aproximativ un sfert de pagină scris şi trei sferturi albe. Unde pui titlul, ca să „umpli” mai bine?. În partea superioară, la mijloc, lipit de text?

Eu am ales* o poziţionare la şase rânduri deasupra textului. Sunt mulţumit în proporţie de 66%, ca să zic aşa.

A doua.

Lumii externe puţin îi pasă de limitarea strictă a celor 500 de semne. Cred că importantă e ideea celor 500 de semne (exclusiv spatierile). Adică ideea de text foarte scurt, dar foarte dens şi/sau plin de înţelesuri şi/sau iscător (şic!) de idei şi/sau secvenţa a unei poveşti căreia începutul şi sfârşitul i se conturează în imaginaţia cititorului, care e invitată să zburde.

Prin urmare, cred că putem lua în calcul ideea unei definirii PA-ului de export ca un text de cel mult 85 de cuvinte (sau 100 de cuvinte, pentru a avea o cifră rotundă).

* Când spun că „am ales” mă refer la acea carte de PA-uri despre care v-am mai vorbit, care se află acum în stadiul de manuscris retuşabil şi pe care o puteţi citi aici.
M-ar bucura să fiţi voi primii care o citiţi (mare, foarte mare parte din „marfă” o cunoaşteţi) şi mă vor bucura şi mă vor ajută orice comentarii, sfaturi, critici, chiar şi desfiinţări.

P.S. Desfiinţările nu m-ar bucura, dar le-aş privi cu multă atenţie şi, fireşte, constructiv.

Reclame

Un răspuns to “PA-ul de export”

  1. Felicitari! Mi se pare ceva extraordinar ce faceti.
    Eu va sustin si va urmaresc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: